Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au tras trei focuri de armă pentru prinderea a doi contrabandiști de țigări.

Miercuri, în jurul orei 15.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Straja, două persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase.

Imediat, oamenii legii au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care acestea  au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.

Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi au fugit în Ucraina.

Coletele au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 46.500 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, respectiv a documentării întregii activități infracționale.

Imediat, poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu monitorizarea şi cercetarea zonei, fiind descoperite două colete cu țigări.

Articolul precedentApel fals la 112. O femeie a anunțat că a fost sechestrată și violată
Articolul următorMopedist reținut după ce a fost prins conducând beat și fără permis