Bărbatul de 31 de ani din comuna Brodina a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Miercuri, în jurul orei 00.10, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe DJ 209G din comuna Straja, mopedul condus de bărbatul de 31 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, mopedistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul figurează ca fiind radiat din data de 20.09.2012 din Italia.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație a unui vehicul neînregistrat” şi „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Articolul precedentȚigări în valoare de 46.500 lei abandonate la Straja, după ce polițiștii de frontieră au tras focuri de armă FOTO
Articolul următorTragedie. Doi soți și-au pierdut viața după ce un șofer a pătruns cu mașina pe contrasens VIDEO