PETER SIDI, RECORD MONDIAL ȘI TITLU EUROPEAN LA TIR SPORTIV

PETER SIDI, RECORD MONDIAL ȘI TITLU EUROPEAN LA TIR SPORTIV
Peter Sidi a fost al 4-lea, la pușcă - 300 de metri, culcat
Sportivul român, de origine maghiară, Peter Sidi (46 de ani) a cucerit, sâmbătă, medalia de aur la Campionatele Europene de tir din Franța, de la Châteauroux, în proba de pușcă, 300 de metri, trei poziții.
Cu 594 de puncte acumulate, Peter Sidi a doborât recordul mondial și, implicit, pe cel continental. L-au urmat, pe podium, elveţianul Pascal Bachmann, cu 592 puncte, şi austriacul Alexander Schmirl, cu 591 puncte.
Peter Sidi a fost al 4-lea, vineri, la pușcă - 300 de metri, culcat.
Peter este soțul Roxanei Sidi, multiplă medaliată la Campionatele Europene, inclusiv în acest an. În luna martie, Roxana a câștigat, la Osijek, în Croația, bronzul, alături de echipa feminină a României, în proba de 10 metri, pușcă - aer comprimat.
Peter Sidi a primit cetățenia română în anul 2021, după cinci ediții ale Jocurilor Olimpice la care participase sub drapelul Ungariei. La Campionatele Mondiale a câștigat cinci medalii, din care una de aur, iar la Europene are 22 de prezențe pe podium, de șapte ori urcând pe cea mai înaltă treaptă.
Citește și:
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
- 16:40 - Chivu și-a ales prioritatea! Inter pregătește o ofertă uriașă de 45 de milioane de euro pentru transferul verii
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














