FOTBAL. „TRICOLORII” DEBUTEAZĂ ÎN PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE

FOTBAL. „TRICOLORII” DEBUTEAZĂ ÎN PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE
România întâlnește Bosnia, vineri seara, pe Arena Națională
Naționala de fotbal a României debutează, vineri, în preliminariile Cupei Mondiale de Fotbal contra reprezentativei din Bosnia-Herțegovina, de la ora 21.45, pe Arena Națională.
Înaintea confruntării selecționerul Mircea Lucescu a comentat pentru Radio România Actualități lupta pentru calificarea la mondialul ce va avea loc peste un an, în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic: „E foarte dificilă. Toate echipele își doresc să ajungă la turneul final, mai ales că e un turneu final cu totul special. Știu ce înseamnă asta, de foarte mult timp nu s-a mai jucat în Statele Unite, Canada, Mexic. Eu am jucat în Mexic, alții au jucat în Statele Unite. Toate echipele se pregătesc, nu mai există mare diferență, toți știu exact ce trebuie să facă. Foarte multe echipe mai mici au toți jucătorii în campionate puternice, până și Cipru. Nu mai vorbesc de Bosnia”.
Toate biletele puse la dispoziție de Federația Română de Fotbal pentru meciul dintre România și Bosnia Herțegovina au fost vândute.
Partida din Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026 îl va avea la centru pe arbitrul olandez Danny Makkelie. Acesta va fi ajutat de asistenții Hessel Steegstra și Jan de Vries. Al patrulea oficial a fost delegat Marc Nagtegaal, toți din Olanda. În camera VAR vor fi Rob Dieperink și Jeroen Manschot, de asemenea din Olanda.
România va juca cu Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino în cadrul Grupei H. După meciul cu bosniacii, „tricolorii” se vor deplasa în micuțul stat-enclavă San Marino, pe data de 24 martie, meciul fiind programat la ora 21:45.
Citește și:
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News


























