Potrivit sursei citate, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orelor 2,55, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza cartierului sucevean Burdujeni, a observat un autoturism marca BMW ce se deplasa din sens opus pe strada Gheorghe Doja și i s-a făcut șoferului semnalul regulamentar de oprire.
Șoferul nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, motiv pentru care polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, autoturismul fiind blocat într-o parcare cu autospeciala de poliție.
Bărbatul avea o alcoolemie de 0.44 mg/l pur alcool în aerul expirat
Polițiștii l-au legitimat pe șofer, acesta fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani din Suceava care a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0.44 mg/l pur alcool în aerul expirat.
Ulterior, șoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice la interval de o oră pentru stabilirea alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările urmând a fi continuate de lucrători din Biroul Rutier Suceava.
Sursa: Realitatea de Suceava