Social· 4 min citire

Cod portocaliu de averse torențiale. Vremea se răcește brusc. A fost emis RO-Alert în Capitală

Furtună

Furtună

Publicat22 iul. 2026, 07:53
Actualizat22 iul. 2026, 07:56
SursăRealitatea PLUS

ISU a emis un mesaj RO-Alert în această dimineață, anunțând o avertizare meteo ce prevede cod portocaliu, intensificări ale vântului, descărcări electrice și averse torențiale. Perioada de manifestare a codului portocaliu este 07:55-08:30.

UPDATE

„AVERTIZARE METEO COD PORTOCALIU - INTENSIFICARI ALE VANTULUI, frecvente descarcari electrice, averse torentiale care vor cumula local 25-40l/mp. Perioada de manifestare 07:55-08:30. Evitati deplasarile si luati masuri de adapostire si autoprotectie!”, a transmis ISU printr-un mesaj RO-Alert.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Meteorologul ANM Oana Păduraru a anunțat la Realitatea PLUS că România se află din nou sub incidența codurilor de instabilitate atmosferică, cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii care vor afecta mai multe regiuni ale țării în cursul zilei de miercuri, 22 iulie, și în prima parte a nopții.

„Într-adevăr, și astăzi vom fi sub incidența codurilor de culoare. În cursul zilei și chiar și în orele serii, până în prima parte a nopții, cod galben apare în zona Munteniei, dar și în zona Olteniei, în sud-vestul Transilvaniei și al Moldovei, precum și în zona Dobrogei.

Averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului

Ne așteptăm la averse torențiale din nou, descărcări electrice, intensificări ale vântului. Rafalele pot să mai ajungă până în jurul a 70 km/h, dar în același timp vorbim și de grindină de mici și medii dimensiuni, și cantități de apă ce vor putea depăși, mai ales în intervale scurte de timp, 30-40 l/m2, cod portocaliu în același timp, începând din orele amiezii în zona Dobrogei, dar și în estul Munteniei și sud-estul Moldovei.

În aceste zone ne așteptăm la cantități importante de apă, în primul rând. Acestea vor putea depăși chiar și 70 l/m2, dar în același timp vorbim și aici de manifestările restul manifestărilor de instabilitate atmosferică, adică nu sunt excluse desigur acele fenomene enumerate mai devreme, adică descărcările electrice intensificările de vânt, vijeliile și căderile de grindină.

Și în restul țării, pe arii mai restrânse, vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică, în special în zonele montane, în cursul după-amiezii și al serii. Iar după ce încheiem acest episod, din cursul zilei și al serii de astăzi, treptat gradul de instabilitate atmosferică, mai ales mâine, va fi în diminuare; vor mai fi ploi slabe și posibil însoțite și de descărcări electrice în principal în zona Carpaților Meridionali, dar și prin regiunile sudice și centrale. Însă la cote mult mai reduse față de ceea ce am avut până în momentul de față, și ce va fi pe parcursul zilei de astăzi. Însă, până la finalul acestei săptămâni, nu putem să spunem că scăpăm în totalitate de ploi. Din punct de vedere termic, astăzi într-adevăr vom resimți o răcorire a vremii în toate zonele țării.

Temperaturile, sub cele specifice perioadei în aproape toată țara

Temperaturile vor ajunge să fie sub cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, doar prin zona Olteniei ne vom menține cu valori apropiate de norme. Și ne așteptăm ca și în cursul nopților temperaturile să fie mai scăzute, în depresiuni decât în mod obișnuit, chiar până spre 6 grade. Însă cele mai ridicate valori nocturne se vor înregistra în zona litoralului, unde în continuare vor fi 18-19 grade.

Cu siguranță, astăzi nu este o zi bună de plajă. Pentru că vor fi manifestări de instabilitate pe aproape tot parcursul zilei și chiar și în orele serii. Treptat, însă, vremea se va îmbunătăți, dar nu putem să spunem că până la finalul acestei săptămâni vom avea parte neapărat de o vreme însorită, desigur, agreată de cei care se îndreaptă către această zonă.

Vor mai fi în ore și ploi slabe trecătoare, însă nu atât cât să strice o zi întreagă, dar temperaturile nu mai sunt chiar atât de ridicate. Pentru că și aici se va resimți această răcorire a vremii. Noaptea, într-adevăr, rămân 18-19 grade, dar peste zi temperaturile nu vor crește foarte mult. Iar apa mării este încă destul de rece, cu valori ieri sau situate în jurul la 13 grade. Dar au tendința să mai crească ușor, însă nu atât cât să spunem că ne putem bucura de o zi sau de zile agreabile la plajă.”, a declarat meteorologul ANM, Oana Păduraru, la Realitatea PLUS.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Social