ILIE BOLOJAN: „JUDECĂTORII SE PENSIONEAZĂ LA 48 DE ANI CU 5.000 DE EURO. E ANORMAL, VOM CORECTA”

ILIE BOLOJAN: „JUDECĂTORII SE PENSIONEAZĂ LA 48 DE ANI CU 5.000 DE EURO. E ANORMAL, VOM CORECTA”
Premierul Ilie Bolojan trage un semnal dur privind pensiile speciale. Acesta a declarat, marți seară, că vârsta medie de pensionare în rândul judecătorilor este de doar 48 de ani, iar pensia medie ajunge la 5.000 de euro.
Premierul Ilie Bolojan trage un semnal dur privind pensiile speciale. Acesta a declarat, marți seară, că vârsta medie de pensionare în rândul judecătorilor este de doar 48 de ani, iar pensia medie ajunge la 5.000 de euro. Situația, spune el, este complet anormală și trebuie corectată urgent.
Bolojan a relatat că a observat fenomenul în perioada în care a ocupat funcția de președinte interimar, semnând personal decizii de pensionare. „Am rămas surprins. Nu știam că media este de 48 de ani. Am devenit convins că lucrurile nu mai pot continua așa”, a declarat premierul la Digi24.
România are obligația de a reforma sistemul pensiilor speciale, iar premierul susține că acest punct va fi tratat cu maximă seriozitate. El a subliniat că țara are nevoie de forță de muncă activă, nu de retrageri masive din sistemul public la vârste tot mai mici.
„Nu sunt mulți care se pensionează la 45 de ani, dar de la aproape 50 încep să fie tot mai mulți. E o inechitate față de ceilalți cetățeni și un pericol pentru stabilitatea economică”, a spus Bolojan.
Premierul a admis că multe dintre corecțiile propuse în trecut au fost anulate de Curtea Constituțională și tocmai de aceea Guvernul nu va veni cu măsuri populiste, ci cu soluții solide, care să reziste legal.
„Vrem să venim cu o măsură care chiar să aibă finalitate. Nu spectacol, nu promisiuni în vânt. Lăsați-ne o lună, două, să lucrăm serios”, a precizat liderul Executivului.
Declarațiile vin în contextul presiunilor externe și interne privind reformele asumate în PNRR. Pensiile speciale sunt un punct sensibil, iar în cazul judecătorilor, avantajele ieșirii timpurii din sistem provoacă revoltă în societate.
Premierul a promis că modificările vor veni doar după calcule riguroase și dezbateri, astfel încât statul să nu repete greșelile trecutului. România nu-și mai permite experimente anulate în instanță.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











