CEA MAI CĂLDUROASĂ ZI ÎNREGISTRATĂ GLOBAL

CEA MAI CĂLDUROASĂ ZI ÎNREGISTRATĂ GLOBAL
Duminică, 21 iulie, temperatura globală a atins un nou record, conform datelor preliminare.
Duminică, 21 iulie, temperatura globală a atins un nou record, conform datelor preliminare.
Duminică, 21 iulie, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată la nivel global, conform datelor preliminare ale Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S) al Uniunii Europene, relatează Reuters, citată de Agerpres. Temperatura medie a aerului la suprafaţa Pământului a atins duminică 17,09 grade Celsius – uşor mai ridicată comparativ cu precedentul record stabilit în iulie anul trecut, de 17,08 grade Celsius.
Valurile de căldură au atins zone extinse din Statele Unite, Europa şi Rusia în ultima săptămână. Copernicus a confirmat pentru Reuters că recordul de temperatură medie zilnică stabilit anul trecut pare să fi fost depăşit duminică, conform datelor care au început să fie înregistrate în 1940. Anul trecut, recordul a fost depăşit timp de patru zile la rând, între 3 şi 6 iulie, pe măsură ce schimbările climatice au condus la căldură extremă în emisfera nordică. Fiecare lună începând din iunie 2023 – 13 luni la rând – a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu aceeaşi lună din anii precedenţi, a indicat Copernicus.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











