Un tânăr s-a urcat beat la volan și a încercat să scape cu fuga de polițiști

Un tânăr s-a urcat beat la volan și a încercat să scape cu fuga de polițiști
Un tânăr din Vicovu de Sus s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan și a încercat să fugă de polițiști.
Un tânăr din Vicovu de Sus s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan și a încercat să fugă de polițiști.
În timp ce acționa pe strada Calea Cernăuţi din orașul Vicovu de Sus, vineri dimineață, un echipaj de poliție a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 75 km/h în localitate, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea circa 100 metri, unde a oprit și a încercat să fugă, fiind somat de polițiști.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














