Conducătorul primului autoturism a părăsit locul producerii accidentului până la sosirea organelor de poliție.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 44 ani, a soției acestuia de 42 ani și a unei minore de 9 ani, pasageră în același autoturism.
Conducătorul primului autoturism a părăsit locul producerii accidentului până la sosirea organelor de poliție.
Conducătorii celorlaltor două autoturisme au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, procedându-se și la recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificvărilor efectuate, a fost identificat și conducătorul primului autoturism implicat în eveniment, respectiv un bărbat de 36 de ani din municipiul Suceava. Acesta a fost condus pentru audieri la sediul Poliției Municipiului Suceava, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „Vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută de art. 196, alin. (2), (3) din Cod Penal și „Părăsirea locului accidentului” prevăzută de art. 338, alin. (1) din Cod Penal.
Sursa: Realitatea de Suceava