România ar urma să fie lovită de fenomene meteo severe, furtuni asemănătoare ciclonului Daniel - Anunțul meteorologului ANM

România ar urma să fie lovită de fenomene meteo severe, furtuni asemănătoare ciclonului Daniel - Anunțul meteorologului ANM
Meteorologul Roxana Bojariu a declarat că va România va avea parte de fenomene meteo extreme
Meteorologul Roxana Bojariu a declarat că va România va avea parte de fenomene meteo extreme, asemănătoare ciclonului Daniel.
Chiar dacă meteorologul anunță că România va fi lovită de ploi și fenomene extreme asemănătoare ciclonului Daniel, în acest moment se înregistrează un val de căldură asemănător cu cele din vară. ”Explicația punctuală a episodului este legată de o arie de presiune ridicată ce acoperă mare parte din continentul european și aduce un transport de aer mult mai cald. Iar astfel de transporturi de aer, caracteristice verii, se întâmplă acum și în luna septembrie și faptul că se întâmplă din ce în ce mai des este o consecință a încălzirii globale.
Vedeți că, în ultimii ani, luna septembrie se transformă din ce în ce mai mult într-o lună de vară și avem inclusiv valuri de căldură în luna septembrie.
Nu doar în România avem temperaturi ridicate, temperaturi chiar mai ridicate au fost în vestul continentului și valurile de căldură s-au declanșat foarte devreme, în aprilie, în Spania, și ajung, iată, foarte târziu, în septembrie, configurând o vară mai lungă.
Se pare că una din caracteristicile încălzirii globale în Europa este și prelungirea sezonului de vară”, a declarat Roxana Bojariu, expert climatolog și cercetător științific, la o televiziune de știri.
Roxana Bojariu a precizat însă că se observă deja o intensificare a precipitațiilor în România, și că oricând pot apărea fenomene meteo extreme puternice.
”Deja avem un grad mai mare de intensitate a precipitațiilor, observat pe intervale scurte. Din păcate ne putem aștepta și noi la astfel de furtuni și ploi, cu manifestări foarte severe, pentru că, până la urmă, avem o cantitate sporită de energie în tot sistemul climatic.
Cum se distribuie această cantitate sporită de energie, cauzată de încălzirea globală, ține de felul în care tiparele vremii fac transferul de căldură și umiditate dintr-o parte în alta a lumii, dar, clar, și noi putem avea și probabil că vom avea. Nu este vorba dacă vom avea, ci când vom avea.
Citește și:
- 21:40 - Bărbat din Marginea arestat pentru 30 de zile pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul anulat
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











