Premierul Nicolae Ciucă a semnat contractele din programul Anghel Saligny: "Nu contează apartenența politică"

Premierul Nicolae Ciucă a semnat contractele din programul Anghel Saligny: "Nu contează apartenența politică"
Premierul Nicolae Ciucă a participat vineri la semnarea primelor contracte din programul „Anghel Saligny”
Premierul Nicolae Ciucă a participat vineri la semnarea primelor contracte din programul „Anghel Saligny”.
„Aceste obiective trebuie să fie coordonate între județe și administrația centrală. Ministerul Dezvoltării a pregătit și a organizat derularea acestor programe în transparență totală. Ele sunt destinate tuturor autorităților locale, indiferent de culoarea politică. Atât timp cât ne-am asumat acest program, vreau să subliniez că nu contează apartenența politică a primarilor sau a președinților de Consilii Județene. Dorim ca repartiția fondurilor și demararea lucrărilor să se facă în mod echilibrat la nivelul întregii țări. Îndemn autoritățile locale să se coordoneze foarte bine cu Ministerul Dezvoltării, să facă tot ceea ce este necesar astfel încât să îndeplinească criteriile care sunt solicitate prin tot ceea ce Ministerul Dezvoltării a pus deja în transparență. Astăzi avem reprezentanții a nouă autorități locale. Este doar începutul a tot ansamblul de proiecte care a ajuns la cifra de 3.700 și este nevoie ca această coordonare să fie cât se poate de bine realizată”, a spus Ciucă, la Palatul Victoria.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











