Actualitate· 1 min citire

Patru cetățeni algerieni opriți la frontiera de nord a țării

Patru cetăţeni algerieni opriți la frontiera de nord a țării

Patru cetăţeni algerieni opriți la frontiera de nord a țării

Scris de Monica Ghinet Publicat: 31 aug. 2021, 11:17

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetul Marmației au depistat patru cetățeni algerieni care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetul Marmației au depistat patru cetățeni algerieni care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.

Ieri, 30 august  a.c., la nivelul Sectorului  Poliției de Frontieră Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 16.30, un echipaj al poliției de frontieră a depistat pe raza localității Brodina, județul Suceava, patru cetățeni străini, de sex masculin, care se deplasau pe jos, dinspre linia de frontieră spre  interiorul tării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, cele patru persoane au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, unde, în urma cercetărilor s-a stabilit că  sunt  cetățeni algerieni.

Cei patru cetățeni străini au vârste cuprinse între 24  și 32  de ani și au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar  în continuare  urmează a luate măsurile legale ce se impun conform procedurilor legale în vigoare.


Sursa: Realitatea de Suceava

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate