Orașul New York se scufundă. Care este cauza, ce spun specialiștii

Orașul New York se scufundă. Care este cauza, ce spun specialiștii
Cercetătorii au calculat că structurile orașului New York, care includ faimoasa Empire State Building și Chrysler Building, cântăresc în total cam cât 140 de milioane de elefanți.
New York City se scufundă în medie cu aproximativ 1-2 milimetri în fiecare an și din cauza greutății clădirilor înalte, arată o nouă cercetare, publicată în revista Earth’s Future (Viitorul Pământului). Unele zone din oraș se scufundă chiar mai mult, între 2 și 4 mm pe an, spun specialiștii. Printre motive sunt și creșterea nivelului mării și amenințarea inundațiilor, scrie The Guardian.
Această scufundare exacerbează impactul creșterii nivelului mării, pe măsură ce ghețarii lumii se topesc și apa de mare se extinde din cauza încălzirii globale. Apa din jurul New York-ului a crescut cu aproximativ 22 de centimetri, din 1950.
Până la sfârșitul secolului, inundațiile generate de furtuni ar putea fi de până la 4 ori mai frecvente decât acum. Asta din cauza combinației dintre creșterea nivelului mării și uragane, susținute de schimbările climatice.
Cercetătorii au calculat că structurile orașului New York, care includ faimoasa Empire State Building și Chrysler Building, cântăresc în total cam cât 140 de milioane de elefanți. Această greutate enormă împinge un amestec de materiale diferite găsite în pământul orașului New York. În timp ce multe dintre cele mai mari clădiri sunt așezate pe piatră solidă, cum ar fi șistul, există un amestec de alte nisipuri și argile, adăugându-se la un efect de scufundare care are loc oricum în mod natural, de-a lungul unei mari părți a coastei de est a Statelor Unite.
„Cu cât solul este mai moale, cu atât există mai multă compresie din partea clădirilor. Nu a fost o greșeală să construim clădiri atât de mari în New York, dar trebuie doar să ținem cont că, de fiecare dată când construim ceva acolo, împingem pământul puțin mai mult. Nu este ceva care să vă facă să intrați în panică imediat, dar există acest proces în desfășurare, care crește riscul de inundații”, a spus Tom Parsons, geofizician la US Geological Survey, care a condus noua cercetare.
În 2012, New York a fost lovit de uraganul Sandy, care a inundat părți ale metroului și a provocat pagube pe scară largă, inclusiv întreruperi de curent. Apoi, în 2021, uraganul Ida a inundat zone ale orașului, iar mai mulți oameni au murit înecați. Oamenii de știință spun că ambele evenimente au fost agravate de efectele încălzirii globale.
Parsons a avertizat că New York și alte orașe de coastă „trebuie să planifice acest lucru. Dacă vă expuneți repetat la apa de mare, puteți coroda oțelul și destabiliza clădirile, ceea ce clar nu vă doriți. Inundațiile ucid și oameni, ceea ce este probabil cea mai mare îngrijorare.”
Autorii noii cercetări au adăugat că riscurile cu care se confruntă New York City vor fi împărtășite de multe alte orașe de coastă din întreaga lume, pe măsură ce criza climatică se adâncește.
„Combinația dintre subsidența tectonică și antropică, creșterea nivelului mării și intensitatea crescândă a uraganelor implică o problemă care se accelerează de-a lungul zonelor de coastă și de pe malul râului”, au scris ei.
Citește și:
- 21:43 - Donald Trump, prima reacție după blocada SUA în Ormuz: ”Nu putem lăsa o țară să șantajeze sau să stoarcă bani de la lume”
- 18:53 - Ce nu ai voie sa faci în Marțea Albă din Săptămâna Luminată, conform tradiției
- 18:49 - Cazul Televiziunii Poporului, preluat în valuri de presa internațională. Ana Maria Păcuraru: Realitatea PLUS nu va renunța
- 18:41 - Trafic infernal spre Capitală: coloane kilometrice pe A1 Bucureşti-Piteşti, aglomerație pe A2, A3, A7 și blocaje pe DN1 și DN7
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











