O fetiță de 12 ani din Suceava, umilită și înfometată de asistenții maternali care trebuiau să aibă grijă de ea

O fetiță de 12 ani din Suceava, umilită și înfometată de asistenții maternali care trebuiau să aibă grijă de ea
De joi, Maria se află la Centrul de Primire Urgențe din cadrul DGASPC Suceava.
Maria, o fetiță de doar 12 ani, a fost preluată de urgență din casa asistenților maternali, după ce vecinii au alertat oamenii legii, îngroziți de țipetele micuței, în urma unei bătăi crunte.
Cazul îngrozitor a ieșit la suprafață după ce unul dintre vecini a înregistrat una dintre bătăile pe care le luase fetița. Înregistrarea a ajuns la mai mulți cunoscuți, apoi la diriginta fetei. Aceasta din urmă, împreună cu câțiva vecini, au alertat DGASPC Suceava pentru a lua măsurile necesare conform legii.
Se presupune că fetița de doar 12 ani ar fi fost bătută în repetate rânduri, încuiată singură în casă cu orele, umilită și înfometată, în ultima perioadă. Fratele ei se află la Centrul de Plasament Botoșani, iar în tot acest timp, nu l-a văzut niciodată. După ce a intervenit DGASPC, fetița i-a povestit dirigintei clipele de groază prin care a trecut în ultimii ani.
În momentul de față, profesoara Adriana Huianu vrea să o ia în plasament și să se ocupe de buna sa creștere. De joi, Maria se află la Centrul de Primire Urgențe din cadrul DGASPC Suceava.
”Maria este o fetiță veselă și sociabilă. Îmi pare tare rău că nu s-a aflat mai devreme prin ce trece. Noi am învățat în sistem on-line, iar la școală ne-am întâlnit abia pe 5 mai. Am început să am semne de întrebare, Maria povestindu-mi despre multe interdicții în familia lor. Nu a știut să-mi povestească ce au gătit de Paști, în schimb mi-a povestit că a spălat vasele și a pus rufe la spălat. Am avut o ședință cu părinții, iar tatăl mi s-a părut un bărbat foarte dur.
Am chemat-o și pe mamă, după câteva zile, dar a zis că cei doi au o relație foarte apropiată, se joacă, fac teme împreună. Joi după-amiază, când au chemat vecinii Poliția, am fost și eu acolo. Maria mi-a sărit în brațe și mi-a povestit că nu mai poate îndura bătăile. De atunci o vizitez zilnic la Centrul de Plasament și am menționat că aș vrea să o iau eu să o cresc”, a povestit profesoara Adriana Huianu.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










