Michel Platini își va afla sentința pe 8 iulie. Ce pedepasă riscă fostul președinte al UEFA

Michel Platini își va afla sentința pe 8 iulie. Ce pedepasă riscă fostul președinte al UEFA
Francezul Michel Platini, fost preşedinte al UEFA, şi elveţianul Sepp Blatter, fost preşedinte al FIFA, vor fi duși în faţa instanţei pentru acuzaţia de escrocherie
Francezul Michel Platini (66 ani), fost preşedinte al UEFA, şi elveţianul Sepp Blatter (86 ani), fost preşedinte al FIFA, vor fi duși în faţa instanţei pentru acuzaţia de escrocherie, în afacerea plăţii suspecte care a oprit în 2015 traiectoria celor doi la comanda fotbalului mondial.
Cei doi vor apărea miercuri prima dată în fața Tribunalul penal federal din Bellinzona. Instituția îi va audia până pe 22 iunie pentru „gestiune neloială”, „abuz de încredere” şi „fals în înscrisuri” în acelaşi dosar, informează digisport.ro.
Verdictul va fi prezentat pe 8 iulie. Ei sunt acuzaţi că au obţinut ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de 2 milioane franci elveţieni „în favoarea lui Platini”, conform rechizitoriului parchetului.
Platini și Blatter, vizaţi şi în alte dosare, riscă cinci ani de închisoare sau amendă. Ei vor trebui să dea explicaţii în dosarul care a dus la radierea lor din fotbal, într-un moment în care Platini, pe atunci preşedinte al UEFA şi un mare nume în fotbalul mondial datorită gloriei sale sportive, părea favorit pentru preluarea funcţiei de preşedinte al FIFA după scandalurile care au dus la demisia lui Blatter.
Sursa: Realitatea Din Franta
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











