Incendiu de proporții la o gospodărie din Râșca FOTO

incendiu Râșca
Incendiu generalizat la o gospodărie formată din casă de locuit, bucătărie de vară, depozit de furaje și un adopăst de animale, din localitatea Râșca, luni după-amiază.

La fața locului au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului Detașamentul de Pompieri Fălticeni cu două autospeciale de intervenție, Detașamentul de Pompieri Suceava cu o autospecială de intervenție și trei Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență cu trei autospeciale.

În urma incendiului au ars casa de locuit(bătrânească) pe aproximativ 60 mp, bucătăria de vară, corp comun cu o anexă, pe 40 mp, adăpostul de animale, corp comun cu depozitul de furaje, pe 40 mp, două stoguri de fân și alte bunuri. În incendiu a pierit un porc.

Potrivit pompierilor, flăcările s-au propagat la gospodărie de la un foc deschis în spații deschise, făcut pentru arderea vegetației uscate, pe un teren învecinat. Vântul puternic a favorizat propagarea cu rapiditate și dezvoltarea incendiului."Pompierii și voluntarii au localizat flăcările, înainte ca acestea să se propage la o altă casă de locuit din aceeași gospodărie, care a fost salvată, cu tot cu bunurile aferente", a precizat sublocotenent Ionuț Cobziuc, din cadrul ISU Suceava.În urma incendiului nu s-au înregistrat victime omenești.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














