Două supermarket-uri din România retrag de la raft produsele rusești

Două supermarket-uri din România retrag de la raft produsele rusești
Primii retaileri care au confirmat că au retras de la vânzare produsele din Rusia și că nu mai plasează comenzi noi acolo
Carrefour România și Profi sunt primii retaileri care au confirmat că au retras de la vânzare produsele din Rusia și că nu mai plasează comenzi noi acolo.
”În lumina evenimentelor din Ucraina, Carrefour România și-a unit forțele cu două ONG-uri partenere pentru a oferi sprijin refugiaților și, în plus, a decis să retragă de la vânzare toate produsele provenite din Rusia, decizie care va fi implementată în zilele următoare. În contextul actual, lanțul nu intenționează să plaseze noi comenzi pentru produse rusești”, au transmis reprezentanții Carrefour România, notează hotnews.ro.
De asemenea, la solicitarea HotNews, directorul general Profi, Pawel Musial a transmis că realmente binevenit ar fi daca producătorii și-ar muta capacitațile de producție în afara Rusiei.
În portofoliul Profi se afla doar cinci produse provenite din Rusia, printre care batoanele Snickers de la Mars, dar acestea au fost blocate de la vânzare. ”Avand in vedere că produsele respective au fost deja achitate, considerăm însă că aceasta nu este o măsură reală, care să aibă vreo influență asupra războiului. Daca ar fi ca lumea sa fie cu adevărat consecventă ar trebui să nu-si mai alimenteze vehiculele cu benzină sau motorină rusească dar chiar este fezabil așa ceva? Credem ca realmente binevenit ar fi daca producătorii și-ar muta capacitațile de producție în afara Rusiei. După părerea noastră, nu gesturile simbolice dar inutile, cum ar fi afișele cu “Susținem Ucraina” sau “Opriți războiul” contează la acest moment, ci ajutorul concret oferit ucrainenilor: un acoperiș deasupra capului, alimente și asistență pentru refugiați, alimente, bandaje, dezinfectanți pentru asediați. De exemplu, un camion cu astfel de ajutoare Profi se apropie chiar acum de granița cu Ucraina iar zilele trecute am trimis primăriei din Kiev generatoare electrice și alte produse solicitate de aceasta”, a transmis directorul general al Profi.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:33 - China intervine pe piața energiei: creșterea prețurilor la carburanți, limitată temporar
- 14:53 - Tensiuni în creștere: Iran respinge afirmațiile lui Donald Trump despre discuții „productive” cu SUA
- 14:04 - Ilie Bolojan a alocat prin bugetul național 20 milioane euro unei companii din Oradea condusă de omul lui de casă Beniamin Rus
- 13:37 - Alexandra Păcuraru: ”Becali face parte din sistem, își dorește imunitatea. L-a implorat pe Simion pentru că avea dosare grele”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News










