APROAPE 500 DE PERSOANE URMĂRITE ÎN SISTEMUL INFORMATIC SCHENHEN, LOCALIZATE ÎN ROMÂNIA
APROAPE 500 DE PERSOANE URMĂRITE ÎN SISTEMUL INFORMATIC SCHENHEN, LOCALIZATE ÎN ROMÂNIA
Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare
Aproape 500 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen au fost localizate, în perioada 13 - 19 septembrie, pe teritoriul ţării noastre, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
De asemenea, au mai fost depistate 46 de autovehicule şi 42 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS), informează un comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES.
Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 60 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 214 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi patru persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 19 documente, fiind găsite şi 45 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
"Totodată, 137 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR", arată sursa citată.
Dintre acestea, 24 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 19 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 18 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar două erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 23 de documente şi un autovehicul căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
AGERPRES
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 20:07 - Cădere de la înălțime pe un șantier din Rădăuți. Muncitor cu fracturi grave
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











