Amendă uriașă pentru cei care poartă mască textilă

Amendă uriașă pentru cei care poartă mască textilă
De sâmbătă, cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei
De sâmbătă, cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei. Este ca și cum nu ar avea mască, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.
Întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren, pentru a vedea cine ce mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Ministrul ede Interne, Lucian Bode, a precizat că nu este nevoie de indicații, ci de lege.
"Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului", a declarat Lucian Bode, la un post TV.
"Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare", a mai spus ministrul.
De asemenea, Bode a fost întrebat care este amenda pentru cineva care poartă mască, dar nu este una medicală.
"Este amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor", a conchis ministrul de Interne.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











