ACCIDENT TERIBIL ÎN GORJ: DOI BĂRBAȚI AU MURIT STRIVIȚI SUB UN CAMION

ACCIDENT TERIBIL ÎN GORJ: DOI BĂRBAȚI AU MURIT STRIVIȚI SUB UN CAMION
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un accident grav petrecut marți, în localitatea Polovragi, județul Gorj.
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un accident grav petrecut marți, în localitatea Polovragi, județul Gorj. Cei doi, în vârstă de 34 și 48 de ani, încercau să repare un camion, însă în timpul lucrării, cabina acestuia s-a prăbușit peste ei.
La fața locului au ajuns rapid echipaje de poliție și două ambulanțe, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic. Ambele victime au fost declarate decedate la scurt timp după intervenție.
Conform primelor cercetări, totul s-a petrecut în timpul unei operațiuni de reparație improvizată, care nu ar fi respectat condițiile de siguranță. Cabina camionului s-a prăbușit brusc, iar cei doi nu au avut nicio șansă.
Cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă acum să afle cum s-a produs exact tragedia.
Ancheta va stabili dacă a fost vorba despre o eroare umană, un defect tehnic sau lipsa echipamentelor adecvate pentru o astfel de intervenție
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











