Accident rutier cu zece persoane implicate după ce două microbuze au intrat în coliziune VIDEO

coliziune microbuze Ițcani
Zece persoane au fost implicate, marți noapte, într-un accident rutier produs în cartierul Ițcani al municipiului Suceava, la ieșirea spre Rădăuți.
Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.Două microbuze au intrat în coliziune. Potrivit martorilor, accidentul a avut loc după ce unul dintre șoferi a forțat culoarea roșie a semaforului.În evenimentul rutier au fost implicate în total zece persoane, șase adulți și doi minori din unul dintre microbuze și două din cel de-al doilea vehicul.La fața locului au intervenit modulul SMURD cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD și un echipaj SAJ."Cei doi minori implicați în accident au fost monitorizați de echipajul SMURD, nu sunt probleme deosebite, iar mamele refuză transportul la spital”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.O singură persoană a fost transportată de echipajul SAJ la UPU Suceava, conștientă și cooperantă.Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


