Un bărbat de 32 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore după ce s-a urcat la volan, deși avea permisul de conducere reținut și era băut. 

Duminică, în jurul orei 17.40, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control la intersecţia străzilor Miron Costin cu strada Ştefan cel Mare din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Vicovu de Jos.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reţinut pentru abateri la regimul rutier.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 32 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Articolul precedentUn șofer s-a urcat beat la volan și a ajuns cu mașina în gardul unei locuințe
Articolul următorO fețită de un an și șase luni a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înecat cu alune