Un bărbat de 45 de ani, din comuna Valea Moldovei, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina în gardul unei locuințe.

Duminică, în jurul orei 12.17, Secția 10 Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Valea Moldovei un autoturism a intrat în gardul unei locuințe iar conducătorul auto pare sub influența băuturilor alcoolice .

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat autoturismul intrat în gardul unei locuințe și pe conducătorul auto, un localnic de 45 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.

Articolul precedentUn băiețel de aproape patru ani a ajuns la spital după ce s-a tăiat cu drujba pe față
Articolul următorȘofer cu permisul reținut și băut, reținut pentru 24 de ore