În total 25.000 de credincioși din toata țară s-au închinat duminică la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, după care au pornit în procesiune pe străzile orașului. Slujba din curtea mănăstirii a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădauților, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,  PS Macarie, Episcopul Ordodox Român al Europei de Nord.

Trebuie spus că la slujba religioasă au asistat și reprezentanți ai autorităților locale precum prefectul Mirela Adomnicăi, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu dar și liderul național al PNL, Ludovic Orban. După oficierea slujbei, ca în fiecare an, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost purtată pe străzile Sucevei într-o procesiune în cadrul căreia au avut loc opriri în fața principalelor biserici din oraș. Pe timpul procesiunii traficul rutier în centrul municipiului a fost blocat. Credincioșii s-au călcat efectiv în picioare pentru a trece pe sub racla cu moaște.

Articolul precedentFlorentin Petre: „Suceava rămâne prima opțiune”
Articolul următorUn șofer a adormit la volan și a accidentat mortal un biciclist