Un șofer aflat sub influența alcoolului, care conducea o Dacie Logan, a refuzat să oprească la semnalul unui echipaj de poliție, sâmbătă dimineață, puțin după ora 5.00, fiind urmărit de la Șcheia până la Suceava, unde polițiștii au reușit să-l blocheze, însă individul a tamponat ușor o autospecială și a accelerat brusc.

Pe Calea Obcinilor, în zona OMV, polițiștii au fost nevoiți să tragă 23 de focuri de armă, în special în pneurile mașinii, pentru ca fugarul să poată fi în cele din urmă oprit, scos din mașină și încătușat.

Echipajul de poliție a efectuat semnale acustice și luminoase pentru oprirea autoturismului, însă șoferul a mărit viteza de deplasare, gonind pe mai multe străzi din comuna Scheia, după care a ajuns în municipiul Suceava, pe Calea Obcinilor.

Ajuns în intersecția cu bulevardul principal al orașului, zona OMV, șoferul, pe urmele căruia erau deja mai multe echipaje de poliție, a oprit, a întors, a încercat să schimbe direcția, lovind ușor și o mașină de poliție. Polițiștii au fost nevoiți să tragă foc după foc în pneurile mașinii pentru a nu-l scăpa pe șoferul pericol public. Oamenii care locuiesc în zonă s-au trezit panicați de rafala de focuri care s-a auzit.  

”Conducătorul auto a efectuat o manevră de mers cu spatele și a pornit din nou în viteză, moment în care cei doi polițiști au făcut uz de armă, trăgând în anvelopele autoturismului, fără să se pună în pericol viața sau integritatea altor persoane sau bunuri”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu.

Un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (mascații Poliției) a intervenit, de asemenea, și a reușit blocarea autoturismului.

Bărbatul a fost încătușat și s-a stabilit ulterior că este vorba de Bogdan Ioan Bodor, în vârstă de 51 de ani, din Șcheia. Bărbatul are permis de conducere valabil, iar aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. 

Individul a fost condus la Spitalul Județean, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

”Având în vedere natura evenimentului și pericolul public asociat, polițiștii au depus toate diligențele necesare urgentării activităților de cercetare penală, în aceeași zi reușindu-se obținerea buletinului de analiză toxicologică care a evidențiat faptul că șoferul avea la momentul producerii incidentului o alcoolemie de 2 la mie.

În cauză s-a dispus indisponibilizarea autoturismului condus de către șoferul de 51 de ani, acesta fiind ridicat și introdus în parcul cu auto confiscate aparținând IPJ Suceava.

Suspectul a fost audiat cu respectarea drepturilor procesual-penale, iar ulterior s-a dispus reținerea sa în arest pentru 24 de ore”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Bărbatul de 51 de ani este pus sub acuzare pentru două infracțiuni, conducere sub influența alcoolului și distrugere.

Pe parcursul urmăririi, șoferul a fost înregistrat în timp ce efectua numeroase manevre neregulamentare, astfel că este posibil ca în câteva zile, după completarea probatoriului, pe numele său să fie întocmite și procese-verbale cu amenzi mari.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedent4 motive pentru care nu e indicat să dormi cu televizorul în cameră
Articolul următorCazul bebelușului mort după botez la Suceava: INML reface expertiza, după ce la nivel local s-a stabilit că a murit de pneumonie