Pădure plantată de USR Suceava în compensare pentru hârtia consumată pentru inițiativa Fără Penali în Funcții Publice

Membrii și simpatizanții USR Suceava au plantat copaci în compensare pentru hârtia consumată pentru campania Fără Penali în Funcții Publice.

Uniunea Salvați România, filiala Suceava, cu sprijinul Ocolului Silvic Todirești și a unui grup de simpatizanți, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o acțiune de împădurire pe raza localității Todirești, ocazie cu care au fost plantați circa 300 de puieți de foioase.

Această acțiune de împădurire este o continuare a celei din luna noiembrie 2018, desfășurată pe raza Ocolului Silvic Pătrăuți, și permanentizează un proiect mai amplu, care se desfășoară la nivel național și la care și filiala Suceava a Uniunii Salvați România s-a alăturat: „Pădurea USR”.

Plantarea copacilor este și o metodă prin care USR Suceava compensează hârtia consumată în timpul campaniei pentru inițiativa cetățenească Fără Penali în Funcții Publice.

Articolul precedentConcurs de Procese Simulate pe Drept Administrativ, organizat de studenții USV
Articolul următorȘeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, noul președinte al organizației locale PSD