Supărat că în Moldova nu există nici un kilometru de autostradă, omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi a luat inițiativa și a construit simbolic primul metru de autostradă din județul Suceava.

Astfel, într-o singură zi, prin mobilizarea unei echipe de doar 17 oameni s-a construit primul metru de autostradă, care va fi inaugurat în data de 15 martie, de la ora 15.00.

Demersul survine după ce antreprenorul susține că a fost de mai multe ori pe punctul de a muri în trafic și că a pierdut ani din viață, inutil, la volan. Proiectul a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă în care s-a prezentat filmul construcției primului metru de autostradă din Suceava.

Astfel, la ora inaugurării, în semn de protest față de lipsa autostrăzilor din Moldova, Ștefan Mandachi va suspenda timp de 15 minute activitatea în toate afacerile pe care le administrează. Acestea includ o rețea de 40 de restaurante, un hotel, centru de conferințe, sală de fitness, cafenea și un centru SPA. În plus, se va autosuspenda din profesia de avocat pentru un an de zile, în semn de protest pentru toți avocații care nu pot să-și reprezinte clienții din țară, deoarece nu au pe unde să circule. Omul de afaceri invită pe toată lumea să i se alăture în acest demers și îi provoacă pe oamenii de afaceri cunoscuți să facă și ei același lucru, dorindu-și ca apelul său să se propage în rândul românilor prin intermediul unui mecanism simplu. Fiecare susținător al demersului este încurajat să provoace alte trei persoane care să se alăture manifestului, de la companii mari, la oameni de afaceri sau angajați. Ștefan Mandachi i-a provocat pe oamenii de afaceri Gigi Becali, Ion Țiriac și Viorel Cataramă.

„Este un gest cât se poate de serios, cu moartea de pe șosele nu se glumește. Am printat milioane de afișe în care mi-am strigat disperarea cu privire la potecile noastre din Moldova. Am creat puțină vâlvă la început apoi lucrurile s-au domolit și românii își reintră încet dar sigur în zona molcomă de confort. Practic, am demonstrat că în șapte ore se face un metru de autostradă. Dacă există voință și bani, chiar și un singur om poate face o autostradă fără nicio problemă. România are bani. Chiar și pentru două autostrăzi, dar ni se spune să stăm liniștiți că, până în 2027, o să avem autostradă. Mi se pare absurd să mai treacă încă o generație, iar noi să continuăm să pierdem ani din viață la volan. Nu vreau ca demersul meu să fie catalogat drept un semnal de alarmă pentru că, semnalul a fost dat deja de morții nevinovați pe șosele. Prin acest manifest mă expun total și îmi asum consecințele.” a declarat Ștefan Mandachi, în cadrul conferinței de presă.

Ștefan Mandachi a tipărit și a oferit pe cheltuială proprie, în ultimele șase luni, peste 3.000.000 de afișe. Începând de luni, oferă gratuit și autocolante cu mesajul „România vrea autostrăzi” celor care doresc să se alăture manifestului.

Pe lângă asta omul de afaceri sucevean cheamă toți românii să se alăture manifestului său prin asumarea sloganului #șîeu, ca gest de solidaritate a întregii țări cu cetățenii din regiunea Moldova. „Suntem singura provincie istorică din Romania cu zero kilometri de autostradă după aproape 30 de ani de la Revoluție. Am fost astfel condamnați la izolare economică și foarte mulți oameni și-au pierdut viețile în traficul din nord-estul țării din cauza lipsei drumurilor decente. Sunt mirat că această zonă de graniță a Uniunii Europene a fost uitată, neglijată și sfidată. Este momentul ca aceste lucruri să se schimbe iar acțiunile mele din ultimele luni susțin cu tărie această necesitate” , a adăugat Ștefan Mandachi.

Articolul precedentTrei tineri au vandalizat nouă mașini parcate pe o stradă din municipiul Suceava FOTO
Articolul următorGarda Forestieră a confiscat aproape patru sute de metri cubi de lemn într-o singură săptămână