O bătrâna de 79 de ani, din comuna Dorna Arini, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II după ce a încercat să aprindă focul în sobă.

Femeia a încercat să aprindă focul în sobă cu o lumânare și la un moment dat s-au aprins hainele de pe ea. Bătrana a ieșit în holul locuinței și a strigat după ajutor, moment în care fiul și soția bărbatului, care locuiesc în același imobil, au intervenit și au stins focul, după care au sunat la 112.

La fața locului a ajuns un echipaj de la Ambulanță care după ce i-a acordat victimei îngrijiri medicale a transportat-o la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Aceasta a fost diagnosticată cu arsuri gradul II, zona hemitorace stâng, braț stâng, zonă lombară stângă.

Bătrâna a fost transferată la Spitalul Județean Suceava.

Articolul precedentO femeie din Cacica a stat ore întregi cu fiul său mort în casă fără să anunțe decesul acestuia. Vezi motivul
Articolul următorParlamentari, primari și lideri religioși, la un miting pro-referendum în Suceava