O bătrână din Baia a murit după ce a fost accidentată de o autoutilitară care dădea cu spatele

O bătrână din Baia a murit după ce a fost accidentată de o autoutilitară care dădea cu spatele
O femeie de 88 de ani, din comuna Baia, și-a pierdut viața după ce a fost accidentată de o autoutilitară.
O femeie de 88 de ani, din comuna Baia, și-a pierdut viața după ce a fost accidentată de o autoutilitară.
Accidentul a avut loc pe raza satului Baia, vineri seară. Un localnic de 42 de ani, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Învățător Ilie Gavrilescu, în fața unui magazin, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, și a accidentat-o pe bătrâna de 88 de ani, care a traversat strada prin spatele autoutilitarei fără să se asigure.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, iar aceasta a fost transportată de un echipaj de ambulanță la Spitalul Județean Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,00, alcool pur în aerul expirat.
Din nefericire, sâmbătă dimineață, din cauza leziunilor suferite bătrâna a murit la spital.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ”ucidere din culpă”.
Citește și:
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











