Lăsat nesupravegheat, un băiețel în vârstă de 1 an și 11 luni din orașul Vicovu de Sus a fost transportat la spital, după ce a fost lovit de un cal.

Incidentul a avut loc miercuri după amiază. În timp ce se afla singur pe strada, în fața locuinței, minorul a fost lovit de un cal lăsat nesupravegheat.

Rudele băietețului au sunat imediat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj SMURD. Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean Suceava.

Polițiștii l-au identificat pe proprietarul calului. Bărbatul a fost sancționat cu 500 de lei și în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

În acest caz au fost informate Direcția Generală a Protecției Copilului Suceava precum și Compartimentul de Asistență Socială din Primăria orașului Vicovu de Sus, pentru a evalua și monitoriza situația.

Articolul precedentBătrână moartă într-un incendiu izbucnit de la un radiator
Articolul următorTânăr din municipiul Suceava băgat la închisoare pentru deținere de droguri de mare risc