Casă din satul Bucșoaia, orașul Frasin, distrusă de un incendiu pornit de la o lumânare lăsată aprinsă, sâmbătă noapte.

Imagine

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Imagine

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la construcțiile anexe. Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore.

Imagine

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, aparatură electrocasnică și altele. S-au degradat pereții locuinței, obiecte de mobilier și acoperișul unei magazii, pe 6 mp.

Imagine

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă și nesupravegheată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.

Articolul precedentTrei pompieri au ajutat la nașterea unui copil în localitatea Siminicea FOTO
Articolul următorIncendiu la o gospodărie din Bivolărie FOTO