Incendiu la o gospodărie din localitatea Bivolărie, duminică dimineață.

Imagine

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Putna, Bilca și Vicovu de Sus, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Imagine

La sosirea echipajelor, ardeau două anexe corp comun și, parțial, bucătăria de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul construcțiilor anexe.

Imagine

În urma incendiului au ars adăpostul de animale și o magazie, corp comun, pe aproximativ 60 mp, precum și 10 mp din bucătăria de vară.

Imagine

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu improvizații. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor gospodărești.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentIncendiu în noaptea de Înviere în Bucșoaia provocat de la o lumânare lăsată aprinsă FOTO
Articolul următorPrințul Charles a transmis un mesaj de Paște românilor