Foresta Suceava – CSM Râmnicu Sărat: 2-1

Foresta Suceava a reușit să obțină abia în minutele de prelungire victoria în partida de pe teren propriu cu CSM Râmnicu Sărat.

Foresta Suceava – CSM Râmnicu Sărat, partidă contând pentru etapa a XIX-a a Seriei I a Ligii a III-a la fotbal, ediția 2018/2019, s-a disputat vineri, de la ora 15.00, pe stadionul Areni din municipiul Suceava. La meci au asistat aproximativ trei sute de spectatori.

Scorul a fost deschis de oaspeți, în minutul 18. Burlacu trage direct pe poartă dintr-o lovitură liberă, portarul Augustin Cărbune se întinde spre minge, dar respinge slab în bară și mingea intră în poartă.

Foresta reușește egalarea în minutul 34. O minge bâlbâită în careul oaspeților trece întâi pe la Onofraș și ajunge la Martin care înscrie din doi metri.

După pauză jocul a fost dominat de galben-verzi, iar oaspeții s-au retras și au început să tragă de timp.

Golul victoriei avea să vină abia în prelungiri, în minutul 90+3. După o fază de atac prelungită balonul ajunge la Cornel Căinari care trimite o minge spre colțul lung peste întreaga apărare a oaspeților.

Rezultatele etapei a XIX-a a Seriei I a Ligii a III-a:

Vineri:
Foresta Suceava – CSM Râmnicu Sărat: 2-1
FC Botoșani 2 – Metalul Buzău: 1-0
Sâmbătă:
Şomuz Fălticeni – KSE Târgu Secuiesc
Bucovina Rădăuţi – Sporting Lieşti
Gloria Buzău – Suporter Club Oţelul
Ceahlăul Piatra Neamţ – Ştiinţa Miroslava
Sănătatea Darabani – CSM Paşcani
CSM Focşani stă

Articolul precedentDezastru la Matematică la simularea Evaluării Naționale în școlile din Suceava
Articolul următorProiect inedit al Bibliotecii Bucovinei: livrări de carte la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa