Polițiștii din Marginea au tras șase focuri de armă pentru a prinde un șofer care s-a urcat la volan băut și fără permis. El a fost urmărit de oamenii legii pe o distanță de aproximativ 25 km. Acesta a acroșat și autospeciala de poliție.

Sâmbătă seară, în timp ce acționa pe DN 17A din comuna Marginea, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție circa 25 km, pe raza comunelor Marginea, Horodnic de Sus și Voitinel, ocazie cu care, după folosirea somațiilor legale, un agent de poliție a folosit armamentul din dotare, executând șase focuri în plan vertical, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea.

Astfel, ajuns pe DJ 178F din comuna Voitinel, bărbatul de la volan a acroșat autospeciala de poliție, după care, a oprit, a coborât și a fugit pe un teren viran, fiind urmărit, imobilizat și încătușat de polițiști.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 30 de ani, din orașul Vicovu de Sus. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea unor măsuri preventive. El s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „distrugere”.

Sursă foto(Puha Marius și TU Nena Tu Maria).

 

Articolul precedentUn cablu electric defect a provocat un incendiu puternic la o gospodărie din Salcea VIDEO
Articolul următorUn adolescent a ajuns la spital după ce a fost bătut de propriul tată