Un bărbat de 44 de ani din comuna Dorna Arini a fost reținut pentru 24 de ore după ce a accidentat mortal o femeie. Individul avea o alcoolemie de 1,51. 

Accidentul a avut loc pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, vineri noapte.

În timp ce conducea autoturismul, șoferul a surprins și accidentat mortal o localnică de 67 de ani, angajată în traversarea străzii în zona trecerii de pietoni, urmând a se stabili cu exactitate poziționarea victimei pe marcajul pietonal.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentUn șofer din Ipotești s-a urcat beat la volan și a avariat trei autoturisme
Articolul următorAcțiune desfășurată de polițiștii suceveni pentru siguranța transportului copiilor pe perioada vacanței de vară FOTO