Explozie la o butelie într-un apartament dintr-un bloc de locuințe din municipiul Rădăuți, luni seară. O persoană a fost rănită.

Deflagrația, care a fost urmată de un „început de incendiu”, a avut loc la etajul al III al blocului.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autoplatformă și o ambulanță SMURD, cu sprijinul echipajului SAJ.

Locatarii blocului respectiv au stins incendiul până la sosirea pompierilor.

Proprietara apartamentului în care a avut loc explozia, o femeie de 60 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, pe mâini și pe picioare. Aceasta a fost preluată de către un echipaj SAJ cu medic care i-a acordat primul ajutor medical.

Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, nu au fost persoane evacuate.

S-au degradat elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier și zugrăveala din bucătăria și balconul apartamentului respectiv.

Articolul precedentDoi bărbați au fost accidentați grav de o mașină, când plecau de la o nuntă
Articolul următorȘoferul care a provocat accidentul în care au murit doi soți a fost reținut VIDEO