Bărbatul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului foarte violent, doi soți din Berchișești și-au pierdut viața și patru persoane, printre care doi minori, au fost rănite.

Bărbatul de 28 de ani, din județul Botoșani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, și „vătămare corporală din culpă”, a fost reținut, în cursul zilei de luni, pentru o durată de 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Accidentul a avut loc joi, 29 august, pe DN 17 pe raza localității Stroiești. În timp ce conducea autoturismul, din direcția Ilișești spre municipiul Suceava, botoșăneanul s-a angajat neregulamentar în efectuarea unei depășiri, ocazie cu care, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 60 de ani din comuna Berchișești.

În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 60 de ani și a pasagerei din autoturismul condus de acesta, o femeie de 67 de ani din comuna Berchișești, precum și rănirea celuilalt conducător auto, a unei femei de 25 de ani din județul Botoșani și a doi minori, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 28 de ani.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Articolul precedentExplozie într-un bloc din Rădăuți. O persoană a suferit arsuri
Articolul următorUn bărbat din Dorna Arini a fost găsit mort într-un pârâu