În jurul localităților cu populație numeroasă vor fi plantați copaci pentru realizarea unor cordoane verzi.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că în cursul zilei de luni a avut loc o întâlnire la care au participat Direcția tehnică și Compartimentul de mediu din cadrul Consiliului Județean Suceava precum și conducerile Gărzii Forestiere și Direcției Silvice.
Astfel, a fost stabilit un program de plantare care să înceapă de săptămâna viitoare, cu prioritate pe terenuri degradate dar și în jurul localităților cu populație numeroasă, unde va începe realizarea unor cordoane verzi.
„Primele discuții au fost cu primarii localităților din jurul municipiului Suceava: Șcheia, Adâncata, Ipotești, Bosanci și Moara. Am solicitat să fie identificate locurile de plantare, Direcția Silvică să furnizeze puieții, iar noi să mobilizăm populația și ONG-uri în acțiunea de plantare. Analizăm posibilitatea acordării unor premii stimulative pentru entitățile care se vor evidenția în această activitate benefică pentru județul Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.