Un adolescent de 17 ani, din comuna Poiana Stampei, a fost reținut după ce a provocat un accident rutier și a blocat calea ferată. Evenimentul rutier a avut loc pe raza orașului Vatra Dornei, vineri dimineață.

Pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a lipsei de experiența în conducere, minorul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula regulamentar, după care, a fost proiectat pe calea ferată.

În urma accidentul circulația trenurilor a fost oprită pentru aproximativ o oră.

Polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparține unui tânăr de 22 de ani din comuna Dorna Arini, care i l-a dat adolescentului pentru a-l conduce.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, minorul fiind cercetat  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „distrugere”, iar tânărul de 22 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”.

Adolescentul a fost reținut pentru 16 ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Articolul precedentUrmărire în trafic după un tânăr care conducea fără permis
Articolul următorDoi adolescenți, prinși în timp ce încercau să fure haine prin metoda sacoșei din aluminiu