Un adolescent de 16 ani, din comuna Iaslovăț, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanului unui autoturism. Luni noapte, acesta a fost oprit în trafic de polițiști, pe DJ 209 K, din comuna Burla. În autoturism se afla și proprietarul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, din comuna Iaslovăț. Oamenii legii au stabilit faptul că luni seara, tânărul de 20 de ani și-a condus mașina din comuna Iaslovăț până în comuna Burla. La un moment dat, adolescentul l-a rugat pe acesta să-l lase și pe el să conducă.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, adolescentul de 16 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul de 20 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.