Accident rutier cu o victimă pe DN 2H, la intrare în localitatea Putna, joi seară.

Un tânăr de 21 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat, după o curbă la stânga, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune laterală cu autoturismul marca VW, condus regulamentar din sens invers de un tânăr de 29 ani, din orașul Vicovu de Sus. După impact, autoturismul marca Fiat a părăsit partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 22 de ani, din județul Galați, pasager pe locul din dreapta față în autoturismul Fiat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Articolul precedentInundații în Marginea și Clit în urma ploilor torențiale VIDEO
Articolul următorBărbat ramas captiv în casa cuprinsă de un incendiu FOTO