Un bărbat pe ATV care a virat stânga fără să se asigure, lovit mortal de o mașină

Un bărbat a murit, duminică după-amiază, la Liteni, după ce aflându-se pe un ATV a virat brusc stânga fără să se asigure și a fost lovit de o mașină.

Duminică după-amiază, în jurul orei 16.50, în orașul Liteni, un tânăr de 26 de ani, din Fălticeni, aflat la volanul unul Ford Focus, s-a angajat în depășirea unui ATV, condus în fața sa, în aceeași direcție de mers, de Mihai Vornicu, de 68 ani, localnic. În timpul depășirii, bărbatul de pe ATV a virat brusc spre stânga fără a se asigura și a fost lovit de mașină. În urma impactului, ATV-ul s-a răsturnat în șanț, iar bărbatul a fost accidentat mortal.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul care conducea ATV-ul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere, iar vehiculul nu era înmatriculat.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „uciderea din culpă”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Articolul precedentVIDEO Femeie căzută într-o fântână, salvată de pomperii militari
Articolul următorSiretean prins beat la volan după ce a petrecut la hramul comunei Grămești