Siretean prins beat la volan după ce a petrecut la hramul comunei Grămești

Sireteanul Mihai Haiura a fost prins beat la volan, duminică dimineață, în comuna Grămești din județul Suceava unde se sărbătorea hramul localității.

Duminică dimineață, la ora 1.30, în baza planului de măsuri privind hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din comuna Grămești, polițiștii au oprit pentru control pe DJ 291A, în localitatea Grămești, autoturismul marca Renault, condus de Mihai Haiura, de 52 ani, din orașul Siret și întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul de Boli Cronice Siret unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentUn bărbat pe ATV care a virat stânga fără să se asigure, lovit mortal de o mașină
Articolul următorDepunere de coroane, marți dimineață, la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare