Doi scandalagii care au încercat să mituiască un polițist, trimiși în judecată

Doi tineri care se întorceau cu mașina de la o petrecere au fost trimiși în judecată după ce au încercat să mituiască un polițist cu o sută de euro.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpați lor Cristinel Sorin Rusu și Ioan Miron, cercetați în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În rechizitoriu, procurorii susțin că la 12 august 2018, în jurul orei 4.00, un agent de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic a autoturismului în care se aflau cei doi inculpați, care se întorceau de la o petrecere la care consumaseră băuturi alcoolice.

Agentul de poliţie s-a prezentat şi i-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale şi ale autoturismului, constatând în acelaşi timp că acesta emana halenă alcoolică. Șoferul a prezentat documentele solicitate de către organele de poliţie, iar la întrebarea privind consumul de băuturi alcoolice a recunoscut că a băut două sau trei beri.

În consecinţă, agentul de poliţie l-a informat că va fi necesară testarea sa cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei. În acel moment, în discuţie a intervenit şi pasagerul, iar ambii inculpați au coborât din autoturism, apropiindu-se de agentul de poliţie. Pasagerul a luat dintr-un portofel din autoturism o bancnotă de 100 de euro şi i-a oferit-o în mod repetat agentului de poliţie, încercând chiar să i-o introducă în buzunar, pentru a-l determina pe acesta să nu-l testeze cu aparatul etilotest pe șofer şi să nu ia măsurile legale corespunzătoare faţă de acesta. Agentul de poliţie a refuzat ferm oferta de mită, respingând suma de bani oferită.

Cei doi suspecți au devenit agresivi și au fost încătușați

Văzând că agentul de poliţie refuză primirea sumei de bani, pasagerul i-a înmânat bancnota de 100 de euro șoferului, iar acesta, la rândul său, a oferit-o în mod repetat agentului de poliţie, în acelaşi scop, pentru a-l determina pe acesta să nu-l testeze cu aparatul etilotest şi să nu ia măsurile legale corespunzătoare. Agentul de poliţie a respins în continuare oferta de mită, în mod ferm, astfel că șoferul a renunţat şi a introdus bancnota de 100 de euro în buzunarul din spate al pantalonilor pe care îi purta.

Discuţiile dintre organele de poliţie şi cei doi au devenit contradictorii şi s-au transformat într-un conflict în momentul în care agentul de poliţie a încercat să-l conducă pe șofer la autospeciala de poliţie, pentru a-l transporta la spital în vederea recoltării de probe biologice, circumstanţe în care pasagerul l-a agresat pe agentul de poliţie, respectiv l-a tras de uniformă, în încercarea de a-l împiedica să-şi exercite atribuţiile de serviciu.

Agentul de poliţie a fost nevoit să folosească spray-ul lacrimogen, iar ulterior l-a încătuşat pe pasager. Șoferul a devenit la rândul său recalcitrant, astfel că organele de poliţie l-au încătuşat şi pe acesta. Inculpații au fost conduşi la sediul Poliţiei, iar apoi șoferul a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, iar cu ocazia controlului corporal efectuat, asupra sa a fost identificată bancnota de 100 de euro, care a fost anterior oferită agentului de poliţie, pentru ca acesta să îşi încalce atribuţiile de serviciu, suma de bani fiind ridicată, apoi sechestrată.

Șase luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj

Având în vedere faptele săvârșite, pasagerul a fost cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar prin sentința penală din 30 octombrie 2018 a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Șoferul este cercetat într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Articolul precedentO femeie a ajuns pe patul de spital după ce a luat un pumn de pastile
Articolul următorȘcoală de vară francofonă organizată de Biroul Francez Suceava