Accident rutier după o urmărire în trafic. Șoferul urmărit se afla sub influența băuturilor alcoolice. Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, pe raza localității Straja. Un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce acționa pe DN 209 G, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie în funcțiune. La un moment dat, pe fondul vitezei excesive şi a carosabilului umed, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu trei capuri de podețe din beton, aflate pe marginea părţii carosabile. În urma impactului, unul din cei doi pasageri din autoturism, un bărbat de 29 de ani din comuna Straja, a fost rănit. Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 30 de ani, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.