O adolescentă de 16 ani, din orașul Cajvana, a ajuns la spital după ce i-a explodat o petardă în mână.
Incidentul s-a petrecut duminică seară în timp ce tânăra se afla într-un parc din localitate împreună cu mai mulți prieteni.
La un moment dat, aceasta a aprins o petarda, care i-a explodat în mână. Adolescenta a fost rănită și a fost transportată cu o mașină la Spitalul Municipal Rădăuți.
De la Rădăuți, aceasta a fost transferată la Spitalul Județean Suceava, unde a primit îngrijiri medicale. Câteva ore mai târziu adolescenta a fost externată din unitatea medicală.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.