Foresta Suceava a reușit o victorie la limită, sâmbătă seară, cu Șomuz Fălticeni, în primul meci din camionatul Seriei I a Ligii a III-a la fotbal.

Foresta Suceava a început jocurile oficiale abia în cea de-a doua etapă a campionatului. Primul meci a fost amânat după ce Gauss Bacău s-a retras, iar în campionat a fost înscrisă echipa FC Botoșani II. În cea de-a doua etapă, Foresta Suceava i-a întâlnit pe teren propriu pe vecinii de la Șomuz Fălticeni. Galben-verzii au reușit să se impună la limită.

Foresta a dominat copios prima repriză și a reușit singurul gol al partidei prin Fares Djermoune. În minutul 31, francezul a marcat printr-un spectaculos lob din colțul careului, direct în vinclu, la care Pascal a rămas spectator.

Repriza a doua a fost mult mai echilibrată, cu oaspeții înregistrând cele mai multe ocazii.

De altfel, antrenorul Forestei, Selim Benachour, s-a declarat extrem de supărat pe jocul din partea a doua a meciului. De celalată parte, Radu Anania s-a arătat dezamăgit că a plecat fără niciun punct de pe stadionul Areni.

În următoarea etapă, Foresta Suceava face deplasarea la CSM Focșani. Șomuz Fălticeni va primi vizita clubului CSM Roman.

Articolul precedentTrei persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp și un copac, după care s-a răsturnat VIDEO
Articolul următorIncendiu violent într-o gospodărie din Marginea. O casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări VIDEO