VIDEO Liviu Dragnea atacă furibund protestul pentru autostrăzi: „Niște șmecheri care fac circ”

Atac furibund al președintelui PSD, Liviu Dragnea, la adresa protestului pentru autostrăzi inițiat de un om de afaceri din Suceava: „Niște șmecheri care fac circ”.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că, în timp ce unii „fac circ” şi susţin protestul „România vrea autostrăzi”, a început lucrul la primii kilometri reali de autostradă. „La ora 12:30 au început lucrul pentru primii kilometri de autostradă în Moldova, adică reali. Ei fac circ, noi facem autostrăzi, ei ţipă, noi dezvoltăm România”, a spus Dragnea.

„Nişte şmecheri, care, vezi Doamne, fac ei un metru de autostradă. Să vorbim foarte cinstit. La ora 12:30 au început lucrul pentru primii kilometri de autostradă în Moldova, adică reali. Azi la 12:30. Ei fac circ, noi facem autostrăzi, ei ţipă, noi dezvoltăm România. Citeam nişte comentarii de la oameni care gândesc şi care sunt informaţi şi care sigur nu mai suportă atâtea minciuni. Acel om de afaceri, care am înţeles că a cheltuit 100.000 de euro pentru acest circ, dacă tot avea banii ăştia, putea să dea 100 de mii de euro la nişte case de copii sau să se doneze undeva”, a declarat Liviu Dragnea, la Târgovişte, în discursul susţinut la Conferinţa Extraordinară a PSD Dâmboviţa.

Dragnea a reierat ideea că întregul protest, la care s-au raliat zeci de firme, dar şi personalităţi şi persoane fizice, este ”circ”.

„Rămâne la latitudinea noastră, la forţa noastră, la determinarea noastră să spunem românilor adevărul. Eu nu vă cer altceva: nu vă cer să minţiţi, nu vă cer să manipulaţi, vă cer doar să fiţi aceiaşi români curajoşi pe care i-a avut mereu PSD-ul, să spuneţi oamenilor ce se întâmplă şi oamenii să judece pentru că, altfel, îi lăsaţi doar pe aceşti circari conduşi de – nu mai ştiu cum să îi zic lui Iohannis – leneş”, le-a transmis Dragnea social-demicraţilor.

Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că participă la protestul „România vrea autostrăzi” şi întrerup activitatea, vineri, timp de 15 minute, la ora 15.00. Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului, inaugurează, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova.

Vineri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va participa la protest, întrucât „ne dorim cu toţii autostrăzi”.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că susţine protestatarii.

Articolul precedentȘase cetățeni din Bangladesh, prinși la Falcău după ce au trecut ilegal granița FOTO
Articolul următorVIDEO Prezență numeroasă la inaugurarea primului metru de autostradă din Moldova