VIDEO Prezență numeroasă la inaugurarea primului metru de autostradă din Moldova

Peste o mie de persoane au participat, vineri, la „inaugurarea” primului metru de autostradă construit simbolic lângă Suceava.

Circulația a fost dificilă pe DN2 din cauza sutelor de mașini care au ajuns între Suceava și Cumpărătura, acolo unde a fost construit simbolic primul metru de autostradă. Numeroși polițiști și jandarmi au dirijat circulația și au asigurat măsurile de ordine.

Până la sosirea inițiatorului, în boxe au răsunat obsesiv melodii compuse special pentru acest eveniment. Oamenii și-au făcut poze și au transmis imagini în direct pe rețelele de socializare.

Cu câteva minute înainte de ora 15.00 și-a făcut apariția Ștefan Mandachi, cel care a plătit construirea primului metru simbolic din Moldova. Flancat de agenți de pază, tânărul a făcut o baie de mulțime după care a dat startul protestului de 15 minute. Totul s-a încheiat cu intonarea imnului de stat al României. Ulterior, Mandachi a transmis că nu vrea să intre în politică și că nu a inițiat acest protest pentru a-și face publicitate.

„Eu nu am trăit niciodată un asemenea moment de solidaritate între toţi românii, fie că fac parte dintr-un partid politic, fie că sunt doctori, avocaţi, fie că au orice altă profesie. Avem o şansă unică să restartăm România acum”, a spus Ştefan Mandachi, vineri, în judeţul Suceava, acolo unde a fost inaugurat în mod simbolic, primul metru de autostradă din Moldova.

Acesta a afirmat că 99 la sută din feedback-ul pe care l-a primit este pozitiv.

„Românii sunt pentru prima dată după 30 de ani uniţi. (…) Nu mă voi lecui, nu mă voi linişti, până când nu voi avea autostradă aici, la Suceava, în Bucovina. Nu îmi doresc, nu mi-am dorit şi nu specializat în politică, nu voi face politică, îmi voi duce drumul înainte, idealul meu este să am autostradă de şi nu ar trebui să fie un ideal, ar trebui să fie un lucru normal, decent”, a mai spus Mandachi.

Prezent la eveniment, primarul comunai Bosanci a anunțat că vrea să-l facă pe Mandachi cetățean de onoare al localității, iar polițistul criminalist Bogdan Bănică a atras atenția cu privire la legătura dintre problemele de infrastructură și accidentele rutiere mortal.

La final, Ștefan Mandachi a tăiat panglica primului metru de autostradă și a anunțat că donează terenul unei organizații non-profit.

Protestul a fost susţinut de zeci de firme, sportive, oameni de afaceri, personalităţi, dar şi persoane fizice.

Articolul precedentVIDEO Liviu Dragnea atacă furibund protestul pentru autostrăzi: „Niște șmecheri care fac circ”
Articolul următorAccident mortal la “Zidul Morții”. Un tânăr și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina în plin în sensul giratoriu VIDEO